vineri, 15 mai 2009

Eu aş vrea să creez – aşa cum respir


Arta nu face decât să înceapă continuu.
Plăcerea cu care lucrează artistul este însăşi inima artei sale. Fără inimă – nu există Artă!
Şi cea dintâi condiţie este să îţi placă ţie, să îndrăgeşti şi să iubeşti fierbinte ceea ce faci.
Să fie (întâi) bucuria ta.
Iar prin bucuria ta să oferi bucurie şi celorlalţi.
În artă, ceea ce importă este bucuria. Aveţi fericirea să contemplaţi.
Aceasta este totul.
Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze; să umple, iar nu să sape prăpăstii – în bietele noastre spirite, şi aşa destul de răscolite de întrebări.
La ce bun să lucrezi după nişte modele? În acest fel nu ajungi să sculptezi decât…cadavre. Nudurile, în sculptură, nu sunt pe atât de frumoase ca broaştele râioase.
Arta trebuie să odihnească şi să vindece contrarietăţile interioare ale omului. Aceste contrarietăţi derivă din însuşi destinul lui şi din tragedia lui. Arta are şi această misiune terapeutică; să ne amintim numai de Catharsisul aristotelic.
Eu aş vrea să creez – aşa cum respir.
Constantin Brâncuşi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu